21.6.2020

Despre inegalitatea iubirii

Go Back

21.6.2020

Despre inegalitatea iubirii

Go Back


Acum mai bine de 15 ani scriam o poezie (îndeletnicire la care am renunțat între timp) care se termina cam așa:

Numai pietrele de pe drum înțeleg / Gestul absenței


Am făcut de curând 30 de ani și nu sunt sigur dacă am iubit vreodată. Ciudat. Cel puțin, nu așa cum îmi imaginam că ar trebui să fie sentimentul ăsta despre care citisem mult, pe care îl văzusem reprezentat, jucat, enunțat, trăit uneori atât de aproape de mine... Desigur, fac obsesii ca tot omul, am perioade lungi de singurătate (zic eu creativă ), am avut relații toxice în care amânam (Dumnezeu știe de ce! ) ziua despărțirii, apropieri pe care le vedeam instant nepotrivite, rateuri, lipse acute de curaj, îndrăzneli prea mari etc.

Iubirea pe care încă n-am cunoscut-o e pentru mine ca un mal pe care îl văd din larg, spre care tânjesc și care mi se refuză. Poate nu e momentul, poate nu sunt vasul potrivit. Quizás, quizás, quizás...


Recent, am dat peste o melodie a Lolei Flores, în intro-ul căreia zice:

Dragostea aproape niciodată nu vine cu aceeași forță din partea amândurora. Întotdeauna unul iubește mai mult decât celălalt. Dacă e nevoie să alegi, e de preferat să iubești. Întotdeauna să iubești. Să nu te lași iubit.


Dar iubirea asta de negăsit, mai mult teoretică decât practică, se simte ca atunci când faci poze cu vreo vedetă și apleci capul spre ea să pară că vă cunoașteți. Colecționezi astfel mici clipe de fericire, ca într-un insectar, pe care-l uiți mai apoi în vreo noptieră.

Știți cum zic?