July 1, 2020 10:14 PM
Sunt un fanatic. Nu am capacitatea reală de mă îndepărta de teatru și sfârșesc prin a mă consuma ca un ouroborus. Pretind, desigur, că nu mă domină și că sunt în control, dar asta e cel mai adesea o minciună.
Muncesc mult pentru spectacolele pe care aleg să le fac. Motivele pentru care le lucrez sunt, de ceva vreme, cam aceleași: relevanța temelor, marea întrebare pe care o sondez prin spectacol, structuri atipice, teren fertil pentru propria imagistică, colaborări mult dorite, provocări & necunoscute.
Încă din facultate am înțeles că unii percep greșit rolul regizorului, definindu-l ca pe un Johannes Factotum/ Jack of all trades, master of none. Nicidecum. El trebuie, în primul rând să aibă o privire de ansamblu (care i se revelează anterior și se cristalizează la lucru), să și-o facă percepută de co-creatori (actori, scenografi etc.) prin logică, delir, senzorialitate, cheia propusă, relevanța provocării etc. și să îi determine pe aceștia la a-și construi prezența. Căci ea e cheia unei bune ficțiuni.
Aureliu Manea spunea că regizorul este cel ce nu permite repaosul înaintea ieșirii din labirint, iar că actorul ar fi un instrument conștient de emoție. Eu cred și în puterea lui NU ȘTIU și a lui MĂ VOI GÂNDI. Dar cel mai mult iau în calcul fascinația reciprocă, încrederea, respectul.
Până și în cele mai negre zile trebuie să ne amintim că suntem norocoși. Avem o meserie creativă care ne permite să inventăm noi jocuri ad infinitum. Descoperim bunătate, libertate, curaj de joacă, prietenii noi și posibilitatea absenței fricii. Astea mă interesează. Pe astea le doresc. De ele mi-e cel mai dor atunci când nu repet.
Trăim între constanta falsei competiții și cea a fugii pentru bani. Undeva între ele, Sinele nostru se sufocă. Limitele ni le punem noi. Doar noi. Când mi se face frică sau când mă izbesc de ziduri, îmi scot ideile la plimbare, flirtez cu ele, le las să râdă de mine. Repet, suntem norocoși. Să nu uităm!
DO UT DES (lat.) îți dau ca să-mi dai – Formulă din dreptul roman referitoare la echivalența prestațiilor în cazul schimbului; în sens larg, serviciu contra serviciu.
2022-2023
Bosnia — patrie fictivă: Un muzeu al războiului. Acel război, acele gesturi, aceste vieți. Genealogii tragice. Mitologii naționale. Istorie recentă. Oroare. Complexe de superioritate. Mecanisme de apărare. Privire orizontală.
Bosnia — patrie afectivă: Împotriva realismului. Dacă suntem pietre, măcar să spargem ceva. Între frați. Înainte și după. Bombe neexplodate. Opere neterminate. Vindecare. Grădini ascunse. Voci care nu vorbesc.
Bosnia— patrie subiectivă: Once upon a time in Yugoslavia. Lumina s-a stins singură pentru totdeauna. De parcă am fi fost fericiți. Noi n-avem altă casă. Daună totală. Vină – grad zero. Bunătate – floră spontană. Intimitate. Persoana I plural. Noi versus ei.
2017-2022
Într-o permanentă fugă, protagonistul glisează cu mult umor printre obiceiuri casnice, voyeurism, job într-o corporație, relații colegiale bizare, un libido exacerbat și o fascinație ierarhică soră cu patologia. Deși pare o alergare zilnică, INDIVIDUAL COMPUS este un sprint final. O răsturnare a stupului, din care analizăm doar o albină.
2016
Într-un viitor apropiat, o societate distopică provoacă desfășurarea dicteului angoasant al protagonistului, conturând o destăinuire testamentară. Aici, oamenii au aproape totul, dar viața are o durată prestabilită. Încolțit de moarte, tatăl simte că i-au mai rămas atâtea de făcut înaintea morții ceremonios organizate de această societate. Receptorii dramei sunt mama și fiul. Femeia/ Mama protestează original la adresa ordinii sociale, îndepărtându-se de lume,
