„Andrei Măjeri, regizor nu doar tânăr, ci şi cultivat, care a colaborat cu Elise Wilk încă din etapa elaborării textului dramatic, a exploatat în chip remarcabil aliajul de realism, mit şi simbol din care e făcută piesa. Curgerea faptelor e contrapunctic marcată de ruperi faptice, abil plănuite, de acţiuni învăluite în semnificaţii secunde, minuţios elaborate, de trimiteri simbolice la puteri instauratoare de sensuri superioare, de gradul al doilea ori al treilea. Desemne ale mitului şi ale reverberaţiilor acestuia în actualitate evidenţiate, marcate, subliniate, deloc ostentativ, cu lăudabilă măsură, prin mijloace teatrale reprezentate prin schimbări ale spaţiului sonor, modificări de ecleraj. Ca şi prin folosirea dinamică a elementelor ce compun decorul cu geometrie variabilă, inspirat şi eficient, semnat de Alexandra Panaite. (...) ”
Mircea Morariu: „Mit și contemporaneitate”, „Adevărul”, 17 febr. 2016
„Care e legătura între Bacantele lui Euripide și Exploziv, spectacol ce are la bază o rescriere foarte liberă a celebrei tragedii? Pattern-ul original e fragmentat și e menținută ideea zeului revoltat ce primește o nouă identitate integrată culturii pop-rock, Dionysos devine Denis un teen idol, un zeu modern. Acțiunea se deschide într-un fel de American High School, o concentrare de clișee despre problemele și preocupările unor tineri ce trăiesc ca-n filme și au asimilat un amestec reprezentări culturale, între teribilismul vârstei și un fel de isterie generalizată produsă apariția lui Denis, eroul nonconformist,copilul teribil ce seduce și profesoarele și elevele.(...) Tensiunea dramatică, stilul simplu si alert, soluţiile scenice ingenioase, conflictul central ce crește și crește până când explodează, smulge din inerție, traversează sedimentările mitului și recuperează imaginea zeului în cultura populară; iar în anumite momente pe scenă seproduce o alchimie ce explică marea adorație cum ar fi dansul final al lui Denis, revoltă a vitalității împotriva morții.”
Daniela Firescu: „Dionysossuperstar”, rev. RAMURI, nr. 2 / febr. 2016
„Agave este sedusă în etape, conversaţional, prin trezirea deopotrivă a simpatiei, empatiei (fiul ei are aceeaşi vârstă cu Denis), dar şi a adolescentei, apoi a divei din ea. Până şi Penteu este atras instinctiv (alături de ceilalţi) într-un alt moment dionisiac în care predomină lumina roşie, se dansează pe TNT (AC/DC)şi se lansează confetti, după care rămâne descumpănit şi se retrage. Al treilea moment dionisiac introduce un spaţiu vizual la limita dintre albastru, roşu şi violet, şi semnează pactul tuturor cu Dionysos (pe melodia You’re the one that I want). Momente coregrafice desăvârşite (roata umană, dansul lui Dionysos din final), sincronizări milimetrice în materie de mişcare scenică fac loc unor momente parodice.”
Dana Țabrea: „O tragedie contemporană”, Ziarul de Iași /13 febr. 2016
„Măjeri pune acest text în cheia filmelor americane despre viaţa de liceu, cu pasaje muzicale şi tipologii (inclusiv etnice). Spectacolul devine pamflet, iar Măjeri foloseşte un comic aproape burlesc pentru a ţine sub control acumularea de tensiuni care va duce în final la violenţă. Show-ul are tuşe ironice irezistibile (excelentă Raluca Păun în rolul femeii de serviciu,o negresă „autentică“) şi o coloană sonoră pe măsură. Una dintre reuşitele majore ale regizorului este faptul că subminează scriitura monologată (formula contemporană în dramaturgie, folosită pînă la epuizare) a Elisei Wilk prin dialogare şi prin dinamizarea spectacolului, spărgînd ritmul monoton. Un aport important la succesul producţiei (reacţia entuziastă a tinerilor spectatori stă mărturie)îl au actorii craioveni, care s-au pliat excelent pe intenţiile regizorale, cu vervă, tuşe caricaturale, ritm, o bună înțelegere a textului şi a viziunii generale, reuşind să se individualizeze şi să funcţioneze ca ansamblu în acelaşi timp.”
Oana Stoica: „Elise Wilk și teatrul adolescenților”, Dilema Veche/ 13-19 oct. 2016)
"Regizorul deține secretul de a combina temele actuale ale lumii noastre, ușor recognoscibile în diferitele ei mărci, cu aerul light al unui agreabil de bun gust. Un discurs up-to-date spălat (slavă Domnului!) de isterie și agresivitate. Cel mai bun exemplu este chiar Exploziv despre care autoarea Elise Wilk mărturisește că pleacă de la Bacantele lui Euripide. Vă imaginați ce display de violență ar fi prilejuit tema respectivă la unii creatori mai încrîncenați. Nu și în cazul spectacolului de la Craiova. Mare lucru să știi să spui lucruri grave pe un ton ușor de digerat de către public!"
Cristina Rusiecki: „Un spectacol exploziv și agreabil în aceeași măsură”, B-Critic
„„Exploziv”, mai mult decât o reinterpretare personală a tragediei „Bacantele”, este un spectacol dur pentru adolescenții care pot rezona fie cu personajele minimalist conturate, dar fiecare cu o problemă individuală, fie cu atmosfera nonconformistă și wild în care toți „explodează” pe TNT de la AC/DC, fie cu întrebările mai profunde care se insinuează subtil și care vizează corectitudinea, fericirea, iubirea și limitele care odată încălcate se plătesc scump.”,
Oana Bogzaru: „Dincolo de limite totul e exploziv”, yorick.ro
