„"Eu nu aș defini teatrul ca fiind viață. Mi-e teamă de asta. Eu mă feresc de cuvinte precum adevăr, sinceritate, firesc... Nu știu ce-nseamnă. Eu cred că teatrul este o minciună bine făcută. Dacă-i facem pe spectatori să intre în ficțiune, e minunat." Am desprins aceste cuvinte dintre primele pe care le-a rostit Andrei Măjeri, ca invitat al doamnei Alina Maer, la emisiunea Scene și cuvinte[i]. Adevărul lor apare limpede privind în urmă, atât cât am putut vedea dintre spectacolele pe care le-a regizat. Iar pentru La Academie, cea mai recentă premieră a sa, producție a Teatrului Dramatic Mihai Eminescu din Botoșani, devine o precizare menită să abată ispita vreunei localizări, a vreunei identificări punctuale. Deși, pe de altă parte, textul bifează o seamă de teme mediatizate în zilele noastre și e bogat în atribute regionale. Dorind să abordeze genul comic, formatul popular, să aducă pe scenă imagini din lumea satului, Andrei Măjeri a căutat să ofere libertatea unei anumite oralități, la rândul ei fără frontiere. Făcut la Botoșani, spectacolul are, desigur, accentul moldovenesc al regiunii, ceea ce vine mănușă publicului local și este un punct de atracție pentru spectatorul de aiurea - de nu va ajunge el în număr mare în acest colț de țară, am încredere că va merge spectacolul prin festivaluri. E un joc continuu cu detalii ce incită la marcaje pe hartă. Și nu m-am putut abține să caut, drept care am găsit că există o apă numită Femeia, nu departe de Borsec. Iar numele satului, Craiu, chiar dacă m-a făcut să mă gândesc la Ciprian Porumbescu, nu pot să nu zâmbesc știindu-mă pe mine în Craiova, iar asemenea toponime apar și în sud-vest, firesc, în proximitatea slavilor, spre bulversarea teoriilor unor personaje. ”

Marius Dobrin, Academicul duh - La Academie, liternet.ro

„Torna, torna, fratre!

Autentic și mistificare în certificatul de naştere a limbii române. Și a satului românesc. Un fel de tot ce trebuie să știm despre originile unei identități. Cu protoidentitate cu tot, ca să pricepem și de unde anume ni se trage. Sau despre cum Gebeleizis a fulgerat într-o bună zi România, țara în care veșnicia s-a născut la Botoșani (!). Mai precis la Craiu’. A lu’ Zamolxis, zic. Satul, deh. Unu’ traversat de Femeia. Așa, metaforic. Și teatral.

Pe aici te învârte, preț de aproape două ore, spectacolul „La academie” montat de Andrei Măjeri la Teatrul „Mihai Eminescu” din  Botoșani, o comedie de zile mari pe un text savuros semnat de Alexandra Felseghi. Chestionând cu gura până la urechi (dar și cu aparatul critic ascuțit la maximum) originile pattern-urilor din comportamentul rural autohton, Alexandra Felseghi dovedește o fină înțelegere a funcționării identitarului în satul românesc, pe care Andrei Măjeri l-a explorat cu multă duioșie, cu umor, cu sensibilitate și infinită iubire într-o superbă trântă teatrală cu miturile pământului plat, neaoș românesc. Pe fondul unei tristeți iremediabile legată de amenințarea cu dispariția a satului (sau a importanței  vieții lui de altădată în stabilirea, conservarea și perpetuarea tradițiilor românești) în urma depopulărilor masive și a dezinteresului tot mai mare pentru asigurarea celor necesare celor tot mai puțini rămași să se îngrijească de vatra bătrânească (tot mai privați de accesul la educație, servicii medicale, transport, electricitate, apă curentă, etc.), ținta abuzurilor administrative și manipulărilor politice cu consecințe tot mai vizibile pentru noi toți.”

Luciana Antofi, Să numărăm cu Andrei Măjeri: 101, 102, 105, 106!… „LA ACADEMIE”. Apolo(-daco-traco-)getica satului românesc, lucianaantofi.wordpress

”Nicicând nu mi s-a mai întâmplat să plec de la un spectacol, mai ales că eram la al treilea pe ziua respectivă, cu energie, cu o mină tonică, cu un zâmbet care se încăpățâna să stăruie. Iar drumul până la hotel mi s-a părut mai scurt ca niciodată, pentru că gândul încă frământa cele văzute și auzite. "Vinovații" acestei stări au fost regizorul Andrei Măjeri și dramaturga Alexandra Felseghi cu spectacolul La Academie.”

Cristina Smadea, De-a râsu'-plânsu' - La Academie la FNT, 2023, Liternet.ro

„La Academie, scris de Alexandra Felseghi și regizat de Andrei Măjeri, o producție a Teatrului ”Mihai Eminescu” din Botoșani – o comedie ”cu sufletul la ea”, plecată din interes real pentru lumea satului, aproape complet absentă de pe scenele românești. Spectacolul include o scenă ce aduce alături o ”divă” urbană, acum decăzută, și o văduvă dintr-un sat uitat de lume, fiecare vorbind despre ea în culisele unei scene improvizate pe care bărbații țin discursuri. Plasarea acestor mini-confesiuni în culisele spectacolului coincide cu poziția acordată de obicei femeilor și subliniază că, indiferent de scenă, în urban sau rural, a venit momentul să aruncăm o privire dincolo de discursuri, către realitățile ”din teren”.”

Cristina Modreanu, Spectacol feministe în FNT (II), revistascena.ro

„La Academie este un spectacol de “teatru popular”, caruia eu i-as spune “teatru rural”. La Academie este o carciuma, punctul terminus al acelui sat. Tine loc inclusiv de camin cultural, de sala de festivitati. Acolo urmeaza sa fie organizata o sarbatoare, Zilele Comunei.

La aceasta chermeza, urmeaza a fi 3 mari puncte de interes: urmeaza a fi omagiat un poet care acum a decedat, urmeaza a-si prezenta lucrarile un … sculptor in mamaliga, totul urmand a fi prezentat de catre o diva intrata de ceva ani intr-un con de umbra.”

La Academie – Teatrul Mihai Eminescu din Botosani – Zilele Teatrului Matei Visniec din Suceava, lateatru.eu

‍

‍