May 30, 2020 2:32 PM
În perioada cea mai gravă a pandemiei am locuit timp de 2 luni și jumătate împreună cu părinții mei, acasă. N-am mai stat atât de mult cu ei de mai bine de 15 ani. Am descoperit cât ne-am schimbat fiecare, cât de diferite ne sunt opțiunile acum, dar și cum e să reînvenți să cunoști un om drag, să trăiești alături de el. Deși am fost întotdeauna foarte bine conectați, iar ei mi-au fost cei mai de nădejde parteneri și susținători, perioada asta ne-a apropiat și mai mult.
Viața la țară reușește să te reconecteze cu natura, cu pământul, cu acele lucruri simple pe lângă care treceam prea în fugă în ultima vreme.
Voi păstra primăvara lui 2020 ca pe o oprire într-un mirador în care am privit la 360 de grade pământul și magia lui, oamenii dragi și ceea ce contează.
Natura își are propriile mecanisme reglatoare. Acum, întoarcerea la a ne practica meseria devine un drum incert, în care trebuie să reînvățăm limbajele, să ne adaptăm la noile condiții, să acceptăm sau nu noile provocări. Cert este că pofta pentru artă, emoția sălilor, senzațiile trăite cot la cot cu cei de lângă tine sunt țesute în materialul intim al oamenilor de teatru, greu de schimbat, deloc ușor de răsturnat.
Și poate, totuși, toate vor trece cât de repede...
2022-2023
Bosnia — patrie fictivă: Un muzeu al războiului. Acel război, acele gesturi, aceste vieți. Genealogii tragice. Mitologii naționale. Istorie recentă. Oroare. Complexe de superioritate. Mecanisme de apărare. Privire orizontală.
Bosnia — patrie afectivă: Împotriva realismului. Dacă suntem pietre, măcar să spargem ceva. Între frați. Înainte și după. Bombe neexplodate. Opere neterminate. Vindecare. Grădini ascunse. Voci care nu vorbesc.
Bosnia— patrie subiectivă: Once upon a time in Yugoslavia. Lumina s-a stins singură pentru totdeauna. De parcă am fi fost fericiți. Noi n-avem altă casă. Daună totală. Vină – grad zero. Bunătate – floră spontană. Intimitate. Persoana I plural. Noi versus ei.
2017-2022
Într-o permanentă fugă, protagonistul glisează cu mult umor printre obiceiuri casnice, voyeurism, job într-o corporație, relații colegiale bizare, un libido exacerbat și o fascinație ierarhică soră cu patologia. Deși pare o alergare zilnică, INDIVIDUAL COMPUS este un sprint final. O răsturnare a stupului, din care analizăm doar o albină.
2016
Într-un viitor apropiat, o societate distopică provoacă desfășurarea dicteului angoasant al protagonistului, conturând o destăinuire testamentară. Aici, oamenii au aproape totul, dar viața are o durată prestabilită. Încolțit de moarte, tatăl simte că i-au mai rămas atâtea de făcut înaintea morții ceremonios organizate de această societate. Receptorii dramei sunt mama și fiul. Femeia/ Mama protestează original la adresa ordinii sociale, îndepărtându-se de lume,
