„În repetițiile la „Grădinărit uman”, am explorat, prin lucrul fractalic, teme ca: izolare, cinism, sincronicitate - provocând permanent co-creația. Având ca suport un text despre necomunicare, am îndrăznit să spargem excesul de logică, să potențăm improvizațiile, umorul absurd și paradoxurile. În „Grădinărit uman”, atât corpul cât și spațiul personal sunt sustrase expunerii permanente. Este vorba despre o casă-labirint din containere cargo, un ambalaj care-și revelă măruntaiele cu zgârcenie. Acest dispozitiv atipic în care sunt captive personajele fantoșă e asociat cu rătăcirea.
Metafora centrală, cea a toaletării sociale (asemenea arbuștilor din parcuri) este desprinsă chiar din capcana familiei disfuncționale. Aici, unde personajele pot fi intuite doar după umbră, se întrevăd drastice schimbări, sub nostalgia unui cosmos mai articulat care privește și nu se mai poate privi.”
Andrei Măjeri
Cu:
Sebastian Marina,
Elena Popa,
Camelia Paraschiv Katái,
Mădălina Mușat,
Mona Codreanu,
Fatma Mohamed,
Costi Apostol și
Iulian Traistaru
Traducere: Luminița Voina-Răuț
Regie: Andrei Măjeri
Decor: Inocențiu Ieremia
Coregrafie: Simona Dabija
Muzică: Magor Bocsárdi
Asistență de regie: Delia Dușa
Regie tehnică: Lidia Baciu
foto: Volker Vornhem
Grădinărit uman poate conduce la felurite concluzii despre disfuncţionalitatea familiei, imposibilitatea asumării tragediei, pasiunile interzise de cutumele sociale, agresivitatea cu greu ţinută în frâu de aceleaşi cutume sociale, singurătatea vieţii în doi, dependenţa de expunerea online a existenţelor văduvite de expuneri offline, înregimentarea în massa de suporteri ca surogat al sentimentului de apartenenţă. Se pot, de asemenea, emite felurite ipoteze despre cum cuplurile / societăţile viitorului le ucid pe cele ale prezentului doar pentru a le repeta greşelile. După cum, privind venerabilul personaj al Fatmei Mohamed drept o Şeherezadă ce îşi multiplică la infinit, prin copiere, poveştile, s-ar putea aduce în discuţie un Creator deloc jenat de obişnuinţa reproducerii fără sfârşit a unui acelaşi univers.
Din fericire pentru noi, contemplatorii acestor atât de neliniştitoare ipostaze & ipoteze, spectacolul lui Andrei Măjeri respiră un aer ludic, ici-colo punctat de episoade lirice, ce îl face intens agreabil. Grădinărit uman trece în revistă păcatele omenirii cu un zâmbet în colţul gurii, aşezat fix lângă filtrul ţigărilor aprinse de actori la final, pe culoarul ce leagă cabinele / vestiarele de scenă / stadion. Claustrată între disperarea raţiunii şi deruta sentimentelor, comédia umană alege, uneori, să trăiască la maximum două ore de spectacol, ca şi cum (i-) ar fi ultimele.
Mihai Brezeanu: Vivir-Grădinărit uman, Liternet.ro
”Grădinăritul uman, tunderea socială de care vorbește regizorul, are în vedere o rărire a populației umane, pentru a o întregi pe cea animalieră. Sau o aerare pur și simplu. Dintre toate aceste teme – menținerea unei planete curate, cu riscul de a depozita deșeurile și gunoaiele în grădina altcuiva, dezvoltarea științei și a tehnicii, în defavoarea spiritualității, sărăcirea drastică e populației globului, astfel încât există și persoane care nu au cu ce să cumpere produse în cadrul liberalismului economic actual –, rarefierea populației umane ne dă cele mai mari strângeri de inimă.”
Dana Țabrea: Despre oameni și câini, ziaruldeiasi.ro
