Am asistat de câteva ori la ceea ce se numește canibalism de breaslă, ba chiar am fost părtaș câtorva îmbucătățiri. Pare-se că avem împregnat în ADN extrem de puternic gustul sângelui. Iar noi, oamenii de teatru, suntem urmașii lui Dyonisos, zeul sfârtecat și născut a doua oară. Aici, patetismul, chiar și (sau mai ales) în momentele conflictuale atinge cote alarmante. Dar rănim mult prea ușor. Rănim gratuit. Hai să n-o mai facem! Hai!

Grația vine cu timpul, dacă vine… totuși, ea e unul dintre marile noastre deziderate, nu?

Știm cazul lui Caravaggio, care a fost pe lângă un excelent pictor și un criminal, un fugar. Un număr semnificativ de artiști s-au dovedit de-a lungul timpului destul de putrezi. Pe de altă parte, chiar în jurul artiștilor au căpușat nu de puține ori sinistre personaje. Totuși, în anul de grație 2020, nevoia unei mai bune calibrări între om și artist (ca valențe ale aceluiași individ) este imperativ necesară. Ce să mai, între om și om.

Nu mai putem să scuzăm comportamentele aberante încercând să salvăm artistul. El se poate schimba, trebuie să o facă. Vorbim de oameni vii, nu de acțiuni reprobabile de damnatio memoriae.

Respectă spațiul și intimitatea, găsește formule frumoase de a te apropia de cineva, fă-o în lumină plină, nu pe contre. Flirtează, nu hărțui. Spune ce ai de spus, dar nu băga panica-n oameni. Mizează pe dialog, pariază pe umanitate.

Eu nu sunt cel mai prietenos om, dar nu mi-e rușine de prietenie. Ajung de multe ori lângă creiere care au ceva de spus, lângă inimi care au ceva de smuls. Ne și despărțim, uneori furtunos, alteori insesizabil, atât în prietenii cât și în amoruri. Sunt, cu cea mai mare certitudine, sapiosexual. N-am cum altfel. Ce vreau eu să zic e că dacă meseria asta nu ne face mai empatici, o facem degeaba. E smoke and mirrors. Da, greșim cu toții, zilnic. Sigur. Suntem supuși reacțiilor organice, dar nu suntem sclavii nemerniciei. Totuși, aici trebuie să staționăm, pe linia fină dintre reacție și felul în care reacționăm.

Dacă punem o broască într-un recipient cu apă fierbinte, ea va sări să se salveze imediat. Dacă o punem într-unul cu apă rece pe care o încălzim apoi gradual, la început broasca nu va simți schimbul de temperatură, iar când apa va ajunge fierbinte va fi prea târziu pentru bietul amfibian, nemaiavând forță să se salveze. Modul în care ne obișnuim cu abuzul e subtil de pervers. Eliberați-vă din năvodul a ce cred alții, cu mult curaj! Las gândul aici, pentru mai târziu.

‍