„Într-un viitor apropiat, o societate distopică provoacă desfășurarea dicteului angoasant al protagonistului, conturând o destăinuire testamentară. Aici, oamenii au aproape totul, dar viața are o durată prestabilită. Încolțit de moarte, tatăl simte că i-au mai rămas atâtea de făcut înaintea morții ceremonios organizate de această societate. Receptorii dramei sunt mama și fiul.
Femeia/ Mama protestează original la adresa ordinii sociale, îndepărtându-se de lume, întorcând spatele plecării soțului, schițând astfel un poem ermetic prin tensiunea pe care o produce așteptarea chipului său. Dar fiul este supremul receptor, obligat să înțeleagă dorința de evadare a tatălui și condamnat s-o perpetueze”:
"Privirea modifică lumea. Ne uităm în ea şi ea se uită în noi. Toata copilăria am avut urâtul sentiment că locuim într-un decor de teatru, și că pereții – pereți și masa – masă și scaunul – scaun, toate nu erau altceva decât niște minciuni. Decoruri, butaforie și culise. Dar noi, oricât de fake am fi fost, eram totuși vii, și nimeni – nimeni nu ne-ar fi putut juca drama mai bine decât o făceam noi."
Andrei Măjeri
Producție a Teatrului Dramatic Elvira Godeanu Tîrgu-Jiu
Carola: Simona Urs
Andres: Radu Botar
Kristian: Cosmin Brehuță
Anni Frid Lyngstad: Mădălina Ciobănuc
Agnetha Falshay: Oana Marinescu
Benny Anderson: Vlad Rădulea
Bjorn Ulvaens: Mihai Rădulea
regie: Andrei Măjeri
scenografie: Irina Chirilă
coregrafie: Attila Bordás
sound designer: Adrian Piciorea
corepetitor muzical: Oana Marinescu
foto: Florin Rotaru
afiș: Andrei Turenici
7 octombrie 2019 - Festivalul de Teatru Tragos, Tulcea
"Andrei Măjeri îmi lasă impresia că s-a dedublat: regizorul a fost altul decât dramaturgul iar piesa, un text foarte bun, va putea avea un viitor independent, abordată şi de alţi regizori (...)"
Marius Dobrin: Îmbrățișarea ca împlinire a mâinilor pe piept, Liternet.ro
"Cu Amplexus sau Ultima îmbrățișare, spectacol montat la Teatrul „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu, Andrei Măjeri debutează pe scena românească și ca dramaturg. Dubla calitate, de autor și de regizor, dă indicii asupra a ceea ce îl preocupă pe artist la tinerețe: nevoia de a se defini pe sine în relația cu reperele fundamentale, familie, țară, tradiție și civilizația din care face parte. În mod cert, una europeană, cu o tentă vizionară, însă nu foarte departe de cea actuală."
Cristina Rusiecki: O viață la timpul trecut, B-Critic
"Montările ce-i poartă semnătura atrag atenţia asupra unui spirit creator la care ambiţia cantităţii a fost înlocuită de aceea a căutării unor modalităţi moderne de expresivitate teatrală. Un spectacol semnat de Andrei Măjeri nu trece neobservat, poate provoca dispute, refuzuri, uneori chiar vehemente, însă indubitabil acel spectacol este unul viu care nu lasă pe nimeni indiferent. (...) Spectacolul creat de Andrei Măjeri este unul care surprinde prin calitatea melanjului dintre lumea hiper-modernizată în organizarea şi funcţionarea căreia nimic nu scapă ordinii, planificării ( se poate chiar vorbi despre un fel de contabilitate a vieţii) şi tristeţea pregătirii în vederea plecării definitive. Utilizează toposul petrecerii aniversare, al sărbătoririi revenirii acasă, fie ea şi numai provizorie a lui Kristian, spre a vorbi despre tot ceea ce înseamnă suflet ameninţat de iminenţa pierderii echilibrului interior sub ameninţarea iminenţei sfârşitului. (...) În mai toate spectacolele semnate de Andrei Măjeri am remarcat calitatea întocmirii distribuţiei şi atenţia acordată lucrului cu actorii."
Mircea Morariu: O ultimă îmbrățișare, Adevărul.ro
