„Măjeri foloseşte clişeele de interpretare a piesei, ducîndu-le în extrem, spre caricaturizare, dar le intersectează cu deconstrucţia şi reamplasarea textului într-un simbolism contemporan. De exemplu, personajele abstracte ale lui Lorca, Moartea şi Luna, sînt reprezentate prin prototipuri/stereotipuri figurative spaniole: cîntăreaţa/dansatoarea de flamenco şi toreadorul (...) Andrei Măjeri lucrează concomitent în sensul şi împotriva clişeelor de interpretare (precum deconstrucţia mecanică a simbolurilor) Şi distribuirea Ralucăi Păun în rolul Logodnicei denotă intenţia regizorului de a nega stereotipurile generate de text. Actriţă plină de forţă şi nuanţe, cu un mare talent comic, Raluca Păun are o siluetă rubensiană care contrazice tiparul desenzualitate şi frumuseţe din reprezentările personajului. Logodnicul (ClaudiuMihail) iese şi el din modelul omului bun, fiind mai degrabă băiatul mamei, alintat şi cam stupid. Cel care rămîne în sfera desenului original este Leonardo (Alex Calangiu), un foarte bun „băiat rău“, impulsiv şi macho (…) Nunta însîngerată este un spectacol viu, savuros, plin de cîntece (…) cu o interferenţă bine argumentată între originalul romantic şi deconstrucţia ironică. Andrei Măjeri a imaginat inteligent nu doar o formulă actuală pentru un text clasic, ci şi procesul de declişeizare a interpretării acestuia.” 

Oana Stoica: Toreadorul la fileu, Dilema veche, nr. 682, 16-22 martie 2017  

‍

   „Andrei Majeri operează o oarecare translaţie temporală (de aici ideea scenografică a Irinei Chirilă de a transfera majoritatea acţiunilor pe un teren de tenis), restrânge ponderea referinţelor poetico-folclorice, propunând în schimb măsuri de substituţie. Preponderente fiind în acest sens excelenta, cuceritoarea ilustraţie muzicală (…), dar şi momentele coregrafice, imaginate de Flavia Giurgiu. (…) Spectacolul urmăreşte ravagiile fatalităţii, ale legilor şi stratificărilor sociale, ale moralei bazată pe răzbunare, tot atâtea reguli rămase neînvinse de avansarea în post-modernitate. Mai presus de toate, însă, contează sângele ce clocoteşte. Şi care îşi ia tainul în nebunia devastatoare a pasiunilor reînviate dintre Logodnică (Raluca Păun) şi Leonardo (Alex Calangiu), dar şi a onoarei răzbunate cu preţul vieţii de Logodnic (Claudiu Mihail). (...) Spectacolul lui Andrei Măjeri se situează voit sub zodia impurităţii. O impuritate puternic, însă totodată şi înşelător subliniată cu linii groase. Linii ce te păcălesc la o primă privire fiindcă li se cere să funcţionezeca tot atâtea semne că regizorul şi-a propus să scoată piesa lui FedericoGarcia Lorca de sub auspiciile prea categorice ale realismului, fie el şi cu tentă poetică, şi ale tragediei. Andrei Măjeri merge însă şi mai departe şi îşi propune să exploreze mai în profunzime resorturile tragediei.” 

Mircea Morariu: Premiere la Craiova, Oradea și București / 9martie 2017 / Adevărul.ro

„O logodnică supraponderală contrazice clişeul dorinţei devoratoare încarnate de frumuseţea clasică şi e o declarată intenţie de deconstrucţie a stereotipurilor reprezentării textelor clasice. (…) Cu spectacolul de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova, tânărul regizor Andrei Măjeri îşi autoimpune o temă dificilă, ieşirea din tiparul lirismului patetic şi resemantizarea simbolurilor în dramaturgia acestui clasic spaniol al secolului al XX-lea. (...) Scenografia şi costumele Irinei Chirilă plasează acţiunea pe terenul de tenis al familiei înstărite a Logodnicei, un paradis artificial, plasat în deşertul uscăciunii sufleteşti, al iubirii înăbuşite. (…) Folosirea fileului ca element separator între grupurile de personaje comentează cu umor reţinut pactul social al căsătoriei: negocierea alianței se face în plimbarea părinţilor logodnicilor la fileu, confruntarea mirilor are loc în jocul de tenis al replicilor schimbate peste fileu(...) Peste patosul andaluz al Nunţii însîngerate, surdina resemantizării contemporane a viziunii lui Andrei Măjeri naşte un spectacol la jumătate de drum între tragedie şi muzical, rezonant cu dubla tensiune dramaturgică a operei lui Lorca: travaliul asupra limbii culte, altoit pe exaltarea lucidă a motivelor regionale.” 

Oana Cristea Grigorescu: Contra clișeelor, Observator cultural, 7 apr. 2017

"Fără a ignora rădăcinile tradiţional-populare şi romantice ale piesei, sau filonul liric dezvăluit în textul original prin cântece şi personaje simbolice, spectacolul craiovean surprinde printr-o remarcabilă modernitate de timbru şi de semnificaţii conferite acestei scurte şi tragice istorii a unei nunţi ratate şi, totodată, a unei neîmplinite iubiri, ce îşi reclamă peste timp adevărul şi sfidează convenţiile sociale, punându-şi o amprentă devastatoare pe destinul tuturor personajelor(…)Marea surpriză a spectacolului, faţă de mont-rile văzute cu acest text, îmi pare că se află chiar în distribuţie, unde rolul Logodnicei a fost încredinţat unei actriţe corpolente, Raluca Păun, fapt menit poate să contrapuncteze şi el imaginea tradiţională a tinerei şi atrăgătoarei mirese care declaşează patima şi moartea iubiţilor ei, lucru ce presupune şi el o percepţie mai adâncă şi subtilă conferită de regizor piesei şi intrigii sale. În acest context, putem descifra un interesant şi incitant echilibru între ecoul elementelor din teatrul antic, legate de soartă şi destin, de presentimentul morţii, sau de prezenţa personajului colectiv (cor, grupuri), pe de o parte, iar pe de altă parte, însemnele viziunii moderne asupra conflictului, a integrării filonului muzical-coregrafic în discursul scenic, a construcţiei psihologice a personajelor şi a unor relaţii legate de corporalitate şi expresivitate. Unele dintre aceste aspecte poate nu sunt străine de preocupările actuale ale regizorului-doctorand pe teme ca „teatralitatea grupurilor segregate” sau „anatomia colectivităţii şi psihologia corpului uman” (…) Meritele privind prospeţimea şi viabilitatea montării, odată cu rafinamentul construcţiei teatral-muzical-coregrafice realizată de un director de scenă cu vădită pricepere muzicală, ţin în bună măsură şi de orchestrarea dialogului între generaţiile de interpreţi, de la cei cu o bogată experienţă profesională. "

 Ion Parhon: „Semnede primăvară în Bănie”, Scrisul românesc, nr. 2/2017

„Nunta însângerată imaginată de Andrei Măjeri încapsulează universul iconic al lui Federico Garcia Lorca, poet, autor dramatic, regizor și este atât un exercițiu de admirație cât și de metateatralitate. (...) Montarea lui Andrei Măjeri folosește o structură a confruntărilor, a taberelor în opoziție, dar amplifică efectul prin performance-urile muzicale. (...) Ritmul stărilor tensionate își menține intensitatea până la final, în scena pereche a blestemului, moartea simbolică, retragerea Mamei e susținută de lamento-ul tragic „En un rincon del alma”, Mirela Cioabă într-un rol memorabil. (…)Lorca, inspirat și condiționat de contextul teatral al epocii sale e creatorul unor personaje feminine exemplare și pe această linie Nunta lui Andrei Măjeri oferă performanțe feminine de excepție (Mirela Cioabă, Monica Ardeleanu, Raluca Păun și Romanița Ionescu). Nunta însângerată e rezultatul unei lecturi detaliate, o despicare a codului teatral al lui Federico Garcia Lorca într-o viziune ce recompune dinamic și personal teatrul ca artă senzorială, cu jocuri cromatice și sonorități impetuoase, infuzii de mitologie și cultură populară spaniolă fără să altereze nucleul dramatic al fantasmelor erosului neîmplinit."

Daniela Firescu: Romanță spaniolă: la muerte, la luna și fantasmele erosului, „Ramuri”, nr. 3 / 2017

„Andrei Măjeri refuză să aibă un stil” declara despre sine tȃnărul regizor într-un interviu din 2015. Dar eu, văzȃnd imagini din spectacolul Moarte şi reîncarnare într-un cowboy, pus pe scena Naţionalului clujean anul trecut, aşteptam să văd, acum, la Nunta însȃngerată, culorile. Pentru că el mizează pe o paletă cromatică alcătuită din culori pure, bine delimitate, nu puţine şi bine armonizate (…) Această recombinare de forme elementare în culori simple m-a determinat să aleg un titlu cu trimitere la faimoasele piese de joc, aparent un apanaj al vȃrstelor fragede şi al acestui timp. (…) Andrei Măjeri reconstruieşte piesa lui Federico Garcia Lorca. O face precum fascinantele construcţii arhitecturale din Lego, universală şi perenă, cu accente şi tuşe locale. (…) Ajungȃnd la distribuţie, Andrei Măjeri are darul de a găsi un echilibru şi în implicarea scenică a tuturor celor din spectacol. Fiecare actor are parte de vizibilitate şi fiecăruia i se simte importanţa în ansamblu. (…) Spectacolul surprinde, oscilează ori contrariază pe alocuri. Dar se înscrie în sfera teatrului pentru un public larg căruia i se oferă un titlu de referinţă într-o versiune modernă, cu acces pe mai multe paliere."

Marius Dobrin: Hyper-LEGO, revista SpectActor –nr. 1/2017

‍